MÍE, mii, num. card., s. f. I. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille). Vezi definitia »

CRENOTERAPÍE s. f. Folosire a apelor minerale în scop terapeutic. – Din fr. crénothérapie. Vezi definitia »

ZUGRĂVÍE s. f. (Înv.) Arta de a picta; pictură. (din ngr. zografía) [def. și DLRLC] Vezi definitia »

COSMOGENÍE s. fr. teorie referitoare la formarea universului. (< fr. cosmogénie) Vezi definitia »

TARSECTOMÍE, tarsectomii, s. f. (Med.) Rezecție a oaselor tarsului. – Din fr. tarsectomie. Vezi definitia »