IRONÍE s.f. 1. Cuvânt, frază conținând o ușoară batjocură, folosind semnificații opuse sensului lor obișnuit; zeflemea, persiflare. ◊ Ironia soartei = situație intervenită contrar tuturor așteptărilor, ca un joc neașteptat al întâmplării. 2. Categorie estetică și filozofică desemnând expresii sau imagini cu semnificații opuse sensului obișnuit, în scopul ridiculizării disimulate. ♦ Figură de stil prin care se enunță ceva pentru a se înțelege contrariul. [Gen. -iei. / < fr. ironie, cf. it., lat. ironia, gr. eironeia – întrebare]. Vezi definitia »

FRUCTĂRÍE s.f. Prăvălie unde se vând fructe. [Gen. -iei. / < fruct + -ărie]. Vezi definitia »

LESCÁIE s. f. v. lăscaie. Vezi definitia »

ZĂCĂȘÍE s.f. (Reg.) și zăcășeală (2). Vezi definitia »

réchie (réchii), s. f. – Rezedă (Reseda lutea). Origine necunoscută. Cuvînt rar și îndoielnic, pe care Tiktin îl transcrie rehée. Vezi definitia »