prisácă (prisắci), s. f. – 1. Runc, pădure tăiată. – 2. Rariște, poiană. – 3. Stupină. – Var. Mold. priseacă. Sl., cf. bg. prĕsĕk, cr. presĕka, din sl. prisĕkati „a tăia” (Cihac, II, 293; Conev 41; Iordan, Dift., 79). – Der. prisăcar, s. m. (apicultor); prisăcărie, s. f. (apicultură); prisăcărit, s. m. (înv., impozit pe stupi). Mai ales în Mold. Vezi definitia »

ZÁMCĂ, zămci, s. f. (În evul mediu, în Moldova) Întăritură, construcție întărită, fortăreață, cetate. – Din rus. zamka. Vezi definitia »

popistreálă s.f. (reg.) împestrițare. Vezi definitia »

TECTOGENÉZĂ s.f. Procesul de formare a structurilor geologice de cutare. [< fr. tectogenèse]. Vezi definitia »

APOTÉMĂ, apoteme, s. f. Perpendiculară dusă din centrul unui poligon regulat pe mijlocul oricăreia dintre laturile sale. ♦ Dreaptă dusă din vârful unei piramide regulate pe mijlocul oricăreia dintre laturile bazei. – Din fr. apothème. Vezi definitia »