ȚINÚT, ținuturi, s. n. I. Faptul de a ține. II. 1. (În trecut) Teritoriu mai întins care constituia o unitate administrativă. 2. Loc, regiune. 3. (Înv.) Țară. – V. ține. Vezi definitia »

REVOLÚT, -Ă adj. 1. Care și-a încheiat cursul, care s-a terminat; împlinit. 2. (Bot.; despre unele părți ale plantelor) Întors în afară, în jos. [Cf. fr. révolu, lat. revolutus]. Vezi definitia »

futut,- ă, futuți, -te adj. (obs.) 1. (d. oameni) care a avut un contact sexual. 2. (d. lucruri) stricat, defect. 3. (d. oameni) băut; nenorocit, distrus. 4. (tox.) aflat sub influența unei supradoze de substanțe narcotice; năuc, drogat. Vezi definitia »

PRICEPÚT, -Ă, pricepuți, -te, adj. 1. Care are cunoștințe numeroase, care are o pregătire temeinică într-un domeniu; capabil; iscusit, abil. ♦ Care exprimă pricepere, înțelepciune. 2. (Rar) Care poate fi (ușor) înțeles, pătruns cu mintea; accesibil inteligenței. – V. pricepe. Vezi definitia »

ÎNNĂSCÚT, -Ă adj. Cu care se naște cineva; congenital. [Cf. fr. inné, lat. innatus]. Vezi definitia »