Definita cuvantului recurență
RECURÉNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi recurent (I); repetiție, revenire, reîntoarcere. ◊ reacție a unui fapt asupra cauzei lui, a unei idei asupra faptului la care se referă. ♦ (log.) raționament prin ~ = demonstrație prin inducție completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide; (mat.) formulă de ~ = formulă care exprimă orice termen dintr-un șir, în funcție de termenii precedenți. 2. expunere a unei idei muzicale într-o succesiune riguroasă a sunetelor, de la ultimul la primul sunet. 3. fază de avansare a unui ghețar aflat într-o perioadă generală de recul (3). (< fr. récurrence)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu recurență
AGÓGICĂ s. f. Teorie care se ocupă cu schimbările mișcării ritmice, determinate de expresivitate, în timpul executării unei piese muzicale. – Din it. agogica. Vezi definitia »
CABRIOLÉTĂ s. f. trăsură ușoară, cu două roți; șaretă. (< fr. cabriolet) Vezi definitia »
ORIENTALÍSTICĂ s. f. grup de discipline care studiază istoria, limbile și cultura popoarelor orientale. (< germ. Orientalistik) Vezi definitia »
ȚÂȚẤNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina. Vezi definitia »
CARBOXILÁZĂ s.f. Diastază care, în timpul metabolismului glucidelor, produce gruparea carboxil. [< fr. carboxylase]. Vezi definitia »