CĂPIÁ, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. Fig. (Fam.) A se scrânti, a se țicni, a înnebuni. [Pr.: -pi-a] – Din capiu. Vezi definitia »

BIGNÓNIA s. f. arbore decorativ cu frunze foarte mari, în formă de inimă și flori albe. (< fr. bignonia) Vezi definitia »

junghiá (-ghiu, junghiát), vb. – 1. A înjunghia, a pune cuțitul la gît. – 2. A tăia gîtul. – 3. A sacrifica, a jertfi. – 4. A înțepa, a simți un junghi. – Var. înjunghia. Mr. giugl’are, megl. jungl’u. Lat. iugulāre, cu infix nazal (Lexiconul de la Buda; Diez, Gramm., I, 197; REW 4607; DAR; Pascu, I, 93). După Candrea-Dens., 918 s-ar datora unei încrucișări cu iungĕre, ipoteză mai puțin probabilă; Lambrior 373 pleca de la un popular *junglāre. Var. este în prezent mai folosită decît cuvîntul de bază, care pare înv. Der. junghiu, s. n. (înțepătură; înjunghietură; jungher), postverbal de la junghia; jungher, s. n. (pumnal) în loc de *junghiar, cu suf. -ar; junghetor, s. n. (înv., altar); junghetor, s. m. (persoană care sacrifică; parlagiu); înjunghetor, adj. (care înjunghie; care sacrifică); junghetură, s. f. (victimă, animal sacrificat; înjunghietură; sacrificare, omorîre; ceafă, baza craniului), cu suf. -tură, (după Pușcariu 922; Candrea-Dens., 919; REW 4607 și DAR, de la un lat. *iugulatūra). Vezi definitia »

HELIÁIA s. f. (ant.) tribunal popular în Atena, constituit dintr-un mare număr de cetățeni, care își ținea ședințele sub cerul liber, la răsăritul soarelui. (< gr. heliaia) Vezi definitia »

TÍBIA s.f. (Anat.) Os lung și gros situat între genunchi și gleznă, care împreună cu peroneul formează scheletul gambei. [Pron. -bi-a. / < fr., lat. tibia]. Vezi definitia »