șofrác (-ci), s. m. – (Bucov.) Pasăre (Troglodytes parvulus). – Var. Banat șofrag. Sl., cf. sb. čvorak „graur”, švraka „coțofană” (Candrea; Scriban); dar lipsește veriga de legătură. Trebuie să fie cuvînt identic cu șofran, s. m. (Banat, varietate de șoim, Lanius collurio), care pare că s-ar fi contaminat cu șofran (planta). Vezi definitia »

AC, ace, s. n. 1. Mic instrument de oțel, subțire și lustruit, ascuțit la un capăt și prevăzut la celălalt cu o gaură prin care se trece ața; servește la cusut. ♢ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet și cu grijă. Stă ca pe ace sau parcă stă pe ace = e foarte nerăbdător; nu se simte la locul lui. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = foarte puțin. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. ♦ Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care cad uneori iarna. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu acul (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ♢ Ac de mașină = ac cu urechea la capătul ascuțit și care se fixează cu celălalt capăt în mașina de cusut. 3. Indicator la unele aparate de precizie. Acul busolei. ♦ Piesă metalică de forma unei limbi, care servește la dirijarea roților de tren sau de tramvai de pe o linie pe alta. 4. Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Produs al pielii, în formă de ghimpe, caracteristic unor animale. Acul ariciului. 5. Frunza ascuțită a coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, ale cărei fructe se termină printr-un ac lung (Scandix pecten Veneris); ac-de-mare = pește marin cu formă lungă și ascuțită (Syngnathus acus) – Lat. acus. Vezi definitia »

CERDÁC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la mănăstiri); verandă, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Clădire izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permite o vedere generală asupra împrejurimilor. 3. Acoperiș făcut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Var.: ceardác s. n.] – Din tc. çardak. Vezi definitia »

TOMBÁC s. n. Aliaj de cupru cu zinc, de culoare roșiatică, folosit la fabricarea unor sârme, table etc. [Var.: (rar) tumbác s. n.] – Din fr. tombac. Vezi definitia »

somatofilác, somatofiláci, s.m. (înv.) soldat din garda personală a sultanului. Vezi definitia »