CORELÁȚIE s. f. 1. relație reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependență. ◊ relație de reciprocitate între cuvinte sau unități sintactice, în cadrul propoziției sau frazei. 2. raport de excludere între termeni care contractează aceeași relație în mod alternativ. ◊ (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, și reciproc, deci unei drepte, o dreaptă. ♦ coeficient de ~ = mărime măsurând relația de similitudine între doi factori. (< fr. corrélation, lat. correlatio) Vezi definitia »

SEPTINEVRÍE s.f. (Med.) Diseminare a virusurilor pe cale nervoasă. [Gen. -iei. / < fr. septinévrie]. Vezi definitia »

TAHIARITMÍE, tahiaritmii, s. f. (Med.) Aritmie cu frecvență cardiacă mare. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. tachyarythmie. Vezi definitia »

omilíe (omilíi), s. f. – Predică. – Mr. omilie. Mgr. ỏμιλία (sec. XVIII). – Der. omiliar, s. n. (carte de predici). Vezi definitia »

cărîie (-îi), s. f. – Urmă lăsată pe trup de sudoare și murdărie, jeg. Lat. *carōnia, cf. it. carogna, fr. charogne, sp. carroña (REW 1707), toate su sensul primitiv de „cadavru”. Pe lîngă un sens secundar natural, de „puturos” (cf. port. carronho, valenc. carronya și v. engad. karuoñ „leneș”, cu aceeași evoluție a rom. „puturos”), se pare că a existat de asemenea o confuzie cu ideea de „rîie”, al cărei cuvînt este aproape identic, cf. sp. carroñar „a cauza rîia”. Întrucît sp. roña înseamnă firesc și rîie și „jeg”, semantismul nu oferă nici o dificultate pentru rezultatul rom. Vezi definitia »