POLÓG¹, poloage, s. n. 1. (Pop.) Cantitate de iarbă (sau de alte plante) cosită dintr-o singură mișcare de coasă; mănunchi de fân sau de grâu secerat (care urmează să fie adunat sau legat în snopi). ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a zăcea, a cădea) polog = a sta (sau a zăcea, a cădea) grămadă. 2. (Reg.) Întoarcere sau împrăștiere a fânului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) Iarbă bună de cosit. – Din bg., scr. polog. Vezi definitia »

STĂNÓG, stănoage, s. n. 1. Barieră de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok. Vezi definitia »

PTIALAGÓG, -Ă, ptialagogi, -ge, adj. (Med.) Care activează salivația. [Pr.: pti-a-] – Din fr. ptyalagogue. Vezi definitia »

PALEOZOOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în paleozoologie. [< fr. paléozoologue]. Vezi definitia »

JAZOLÓG s.m. Specialist în studiul muzicii de jaz. [Et. incertă]. Vezi definitia »