CALM s.n. 1. Stare de lipsă a oricărei mișcări; liniște deplină. ♦ Încetare a vântului. ♦ (La pl.) Zone oceanice în care predomină o vreme complet liniștită sau în care vânturile sunt foarte slabe și au direcții variate. 2. Stăpânire de sine, liniște; tact în acțiuni etc.; sânge rece. // adj. 1. În stare de liniște deplină, lipsit de agitație. 2. Stăpânit, cumpănit, liniștit; potolit, așezat. [Pl. -muri. / < fr. calme, it. calmo]. Vezi definitia »

otálm s.n. (înv., reg.) apărare, ocrotire. Vezi definitia »

CALM, -Ă I. adj. 1. în stare de liniște deplină. 2. stăpânit, cumpănit, liniștit; potolit, așezat. II. s. n. 1. stare de nemișcare; liniște deplină. ♦ ~ ecuatorial = zonă de presiune atmosferică scăzută, a celor două emisfere ale globului terestru, caracterizate prin lipsa vântului și mișcări ascendente. ◊ zonă oceanică în care predomină o vreme complet liniștită sau în care vânturile sunt foarte slabe. 2. stăpânire de sine, liniște; tact în acțiuni etc.; sânge rece. (< fr. calme) Vezi definitia »

hatálm (hatálmuri), s. n. – 1. Forță, violență. – 2. (Înv.) Amendă. – Var. hatal, hătal. Mag. hatalom, cf. hatalău. Vezi definitia »

CULM², -Ă adj., s. n. (din) primul etaj al carboniferului de facies continental. (< engl. culm, germ. Kulm) Vezi definitia »