ROB, ROÁBĂ, robi, roabe s. m. și f. 1. (În evul mediu, în țările române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În limbajul bisericesc) Persoană credincioasă; creștin. 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ. Vezi definitia »

LOB³(O)- elem. „lob anatomic”. (< fr. lob/o/-, cf. gr. lobos) Vezi definitia »

SCROB, scroburi, s. n. (Reg.) Jumări de ouă. – Din bg. skrob. Vezi definitia »

vârzób, vârzoábe, s.n. (reg.) V. hârzob. Vezi definitia »

GINEFÓB, -Ă s.m.¹⁾ (bărbat) care suferă de ginefobie; misogin. (< ginefobie) Vezi definitia »