PRONUNCIAMÉNT s. n. 1. lovitură de stat organizată de militari în țările Americii Latine; puci militar. 2. declarație, manifest, acțiune prin care este exprimat protestul față de un sistem (politic). (< it., fr. pronunciamento) Vezi definitia »

RECALCITRÁNT, -Ă adj. încăpățânat, îndărătnic, nesupus; refractar. (< fr. récalcitrant) Vezi definitia »

ACCÉNT, accente, s. n. 1. Scoaterea în relief a unei silabe, a unui cuvânt etc., prin mărirea intensității vocii sau prin intonație. ♦ Semn grafic care se pune uneori deasupra unei vocale, pentru a arăta că silaba respectivă este accentuată. ♢ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a da (unei probleme) o atenție deosebită, a-i arăta un interes deosebit. ♦ Semn grafic întrebuințat în scrierea unor limbi, pentru marcarea timbrului unor vocale. Accent grav. 2. Fel particular de a pronunța cuvintele într-o limbă sau într-un dialect. 3. Intonație afectivă; ton. – Fr. accent (lat. lit. accentus). Vezi definitia »

FONDÁNT s.n. În gastronomie, pastă albă, moale și omogenă, din sirop de zahăr, colorată și aromatizată, folosită în bombonerie ca interior de bomboane, iar în cofetărie drept glazură pentru prăjituri; fr. fondant. Vezi definitia »

CONSECVÉNT, -Ă I. adj., adv. 1. (despre oameni) care acționează potrivit cu principiile sale; credincios ideilor sale. 2. (despre o vale) orientată pe direcția înclinării straturilor. II. s. n. 1. (fil.) orice fenomen care urmează altui fenomen. 2. (log.) al doilea element al unei judecăți ipotetice; consecință (2). 3. a doua secțiune a unei fraze muzicale. (< fr. conséquent, lat. consequens) Vezi definitia »