FEREÁSTRĂ, ferestre, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, al unui vehicul etc. pentru a permite să intre aerul și lumina; ansamblu format dintr-un cadru fix și din cercevele în care se fixează geamuri, montat în deschizătura amintită; ansamblu format de această deschizătură, împreună cu cercevelele care o încadrează și cu geamul fixat în cercevele. ◊ Fereastră oarbă v. orb. ◊ Expr. A arunca banii pe fereastră = a cheltui în mod exagerat, a fi risipitor. 2. Loc în care se întâlnește un puț de mină cu o rampă subterană. 3. Fig. (Fam.) Oră liberă intercalată între două ore de curs în programul zilnic al unui profesor sau al unui student. – Lat. fenestra. Vezi definitia »

borílă s.n. (reg.) vânt din sud. Vezi definitia »

MÁTĂ s. f. produs metalurgic între minereul brut și produsul finit. (< fr. matte) Vezi definitia »

IZOBUTÉNĂ s. f. hidrocarbură olefinică cu catenă ramificată, gaz incolor, inflamabil, prin cracarea petrolului, folosit în benzina de polimerizare, în carburanții sintetici cu cifra octanică mare. (< fr. isobutène) Vezi definitia »

PARTÍCULĂ, particule, s. f. 1. Parte foarte mică dintr-o substanță, dintr-o materie. ◊ (Fiz.) Particulă elementară = particulă constitutivă a materiei (electron, proton etc.) care se prezintă ca o unitate cu însușiri specifice și nu poate fi redusă în unități mai simple. Particulă alfa = nucleu de heliu format din patru nucleoni. Particulă beta = electron sau pozitron emis de nucleul unui element radioactiv. 2. (Lingv.) Afix sau alt element invariabil atașat la un cuvânt; termen generic pentru diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales pentru părți de vorbire neflexibile. ♦ Spec. Cuvânt care însoțește un nume propriu de familie, de demnitate, indicând gradul, rangul etc. – Din fr. particule, lat. particula. Vezi definitia »