TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrașa pământul prin așezarea târlei (2) pe o porțiune de teren. – Din târlă. Vezi definitia »

prăvălí (prăvălésc, prăvălít), vb. – 1. A se rostogoli, a se învîrti. – 2. A doborî, a pune jos. – Var. sprăvăli. Sl. provaliti (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 443; Conev 38). – Der. prăvăl, s. n. (rîpă, coastă; gîrlă; șuvoi); prăvălac, s. n. (coastă, pantă); prăvălatec (var. prăvălatic), adj. (abrupt); prăvăliș, s. n. (povîrnîș, pantă); prăvăluc, s. n. (versant). Vezi definitia »

belí (-ésc, belít), vb. – 1. A jupui, a scoate pielea. – 2. A curăța coaja. – 3. A descoperi (acele părți ale trupului care sînt în mod normal acoperite sau protejate de o membrană, de piele sau de un organ). – 4. A prăda, a jefui. – Mr. bilescu, megl. bilés. Lat. vēllĕre „a smulge”, cu schimbare de conjug., datorită formei incoative a vb.; cf. cat. esbellegar „a sfîșia”, din lat. *exvēllĭcāre. În mod tradițional s-a păstrat der. din sl. belŭ „alb”, bĕliti, „a albi”, cu toate că acestă ultimă formă a dat alt rezultat rom. (cf. bili), și că este imposibil de apropiat din punct de vedere semantic cele două noțiuni de „alb” și „a jupui”. Cf. Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac; DAR; Candrea. Scriban se gîndea, curios, la o posibilă der. de la piele. Der. belitură, s. f. (jupuire, jupuitură); belitor, adj. (care jupuiește); beligă, s. f., rar (coajă). Din rom. provine bg. bĕlĭam „a jupui”. Vezi definitia »

AFUZALÍ subst. Soi de viță de vie originar din Asia Mică, cu ciorchini grei până la 2 kg și boabe mari, de culoare galbenă-verzuie și miez cărnos. – Din n. pr. tc. Afuz-Ali. Vezi definitia »

COTILÍ, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri întortocheate, cu multe cotituri. ♦ A căuta cu de-amănuntul; a cotrobăi, a scotoci. [Var.: cotelí vb. IV] – Din scr. kotiljati (se). Vezi definitia »