EPIZÓNĂ, epizone, s. f. Ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile unui metamorfism regional slab. – Din fr. épizone. Vezi definitia »

ștíră adj. f. – Stearpă. Gr. sau mgr. στεïρα (Philippide, II, 736; Diculescu, Elementele, 443; Rosetti, II, 123; Candrea), cf. alb. štiërrë, bg. štir, sb. štirka. Der. din lat. sterilis (Tiktin) pare mai puțin probabilă, înv., azi în Mold. Cf. Drăganu, Românii în veac. IX-XIV, 90 și Tamás, Arch. Eur. Centro-Orient., II, 269. Se consideră de obicei drept împrumut din alb., datorită rezultatului, anormal în rom. s › ș; dar este mai probabil un intermediar sl. sau o contaminare cu știr, cf. știri „a usca”. Vezi definitia »

IMINÉNȚĂ s.f. Faptul de a fi iminent; caracterul, starea a ceea ce este iminent. [Cf. fr. imminence, it. imminenza]. Vezi definitia »

CHIURÉTĂ s. f. instrument chirurgical în formă de lingură tăioasă, în obstetrică, ginecologie, otorinolaringologie etc. (< fr. curette) Vezi definitia »

șápcă (șépci), s. f. – Capelă, caschetă. – Mr., megl. șapcă. Sl. šapŭka, bg., sb., cr., rus. šapka (Miklosich, Fremdw., 128; Cihac, II, 385; Conev 84; Ivănescu, BF, VI, 104), cf. pol. czapka (› ceapcă, s. f., înv., coif, cască), mag. csapka (Treml, Hung. Jb., IX, 302), tc. șabka. – Der. șepcar, s. m. (cel care confecționează șepci); șepcărie, s. f. (fabrică, magazin de șepci); șapcaliu, s. m. (persoană care poartă capelă), din tc. șapkali (Graur, Rom., LIII, 384; Scriban). Vezi definitia »