CONSTITÚȚIE s.f. I. Structura fizică a unui corp, a unui organism; alcătuire, structură. ♦ Compoziție, ansamblu de elemente care constituie un întreg. II. Lege fundamentală a unui stat, în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral etc. [Gen. -iei, var. constituțiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstituțiia]. Vezi definitia »

PARAGNOZÍE s. f. recunoaștere eronată a obiectelor, datorită unei leziuni a lobilor occipitali. (< fr. paragnosie) Vezi definitia »

DISCRÉȚIE s. f. 1. însușirea de a fi discret. ♦ a păstra ~ = a nu divulga o taină încredințată. 2. (fam.) la ~ = din belșug; la ă (cuiva) = la cheremul, la dispoziția (cuiva). (< fr. discrétion, lat. discretio) Vezi definitia »

REZÉCȚIE, rezecții, s. f. Operație chirurgicală prin care se taie și se înlătură, în parte sau în întregime, un organ sau un țesut. – Din fr. résection, lat. resectio, -onis. Vezi definitia »

ACCÉPȚIE, accepții, s. f. Înțeles, sens al unui cuvânt. [Var.: accepțiúne s. f.] – Fr. acception (lat. lit. acceptio, -onis). Vezi definitia »