ESPERANTÍSM s. n. mișcare în favoarea promovării limbii esperanto. (< fr. espérantisme) Vezi definitia »

HEGELIANÍSM s. m. doctrina lui Hegel, potrivit căreia principiul fundamental, activ, al lumii îl constituie „spiritul absolut”, o rațiune universală independentă de subiectul uman, pe care o consideră substanța și demiurgul realului. (< fr. hégélianisme) Vezi definitia »

NEOPLATONÍSM s.n. Curent filozofic mistic reacționar, apărut în epoca elenistică și ajuns la apogeu în epoca de decădere a Imperiului roman, care proclamă ideea creării lumii prin „emanația” din divinitate și pe aceea a cunoașterii prin extaz mistic. [Cf. fr. néo-platonisme]. Vezi definitia »

GENERATIVÍSM s. n. Curent lingvistic având ca bază teoria generativă. – Din engl. generativism. Vezi definitia »

DICROÍSM s. n. Proprietate a unei substanțe birefringente de a absorbi selectiv și inegal cele două raze rezultate prin refracție. – Din fr. dichroïsme. Vezi definitia »