OROGÉN s.n. (Geol.) Regiune vastă a scoarței terestre în care au avut loc mari mișcări tectonice. [< fr. orogène]. Vezi definitia »

HOLOCÉN s. n., HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, adj. 1. S. n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène. Vezi definitia »

NEOGÉN s.n. A doua perioadă a neozoicului, caracterizată prin faună și floră asemănătoare atât cu cea din paleogen cât și cu cea actuală. Vezi definitia »

ipochímen (ipochímeni), s. m. – Persoană, individ. – Mr. ipuchimen. Ngr. ὑποϰείμενον (DAR; Gáldi 200). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »

GRÁBEN s. n. compartiment al scoarței terestre scufundat, mărginit de falii. (< germ. Graben, fr. graben) Vezi definitia »