șutilitúră, șutilitúri, s.f. (înv.) lingușeală, măguleală; înșelăciune, amăgire. Vezi definitia »

ELECTROFORÉZĂ s. f. 1. deplasare sub acțiunea curentului electric a particulelor coloidale sau în suspensie spre anod (anoforeză) sau catod (cataforeză). 2. analiză a diferitelor fracțiuni proteice din lichidele biologice pe baza electroforezei (1). (< fr. électrophorèse) Vezi definitia »

COMANDÍTĂ s. f. 1. societate comercială în care, în temeiul unui contract, unii dintre asociați răspund solidar și cu întreaga lor avere față de creditorii ei, iar alții numai în limitele capitalului social investit. 2. fondurile vărsate de fiecare asociat al unei asemenea societăți. ( Vezi definitia »

PRÍZĂ s.f. 1. Dispozitiv prin care se face legătura între un aparat electric și rețeaua electrică respectivă. ♦ Dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conductă, dintr-un recipient etc. 2. Trecerea în stare solidă a pastei unui liant hidraulic. 3. Priză de aterizare = ansamblul manevrelor care precedă aterizarea unui avion executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 4. A avea priză = a avea trecere, a trezi interesul. 5. Mică porție de praf de tutun care se trage pe nas. ♦ (Med.) Administrare perorală a unui medicament făcută la un moment dat; luare a unui medicament. 6. Asperitate, proeminență pe care un alpinist o folosește pentru a escalada o stâncă. 7. Luare, apucare, prindere. 8. (Sport) Poziția mâinilor în momentul în care se prinde sau se aruncă mingea de handbal sau de baschet etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. ♦ (Despre o piesă de șah) În priză = amenințată să fie capturată. 9. Priză directă = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul în care arborele primar transmite direct mișcarea arborelui secundar; b) poziție a schimbătorului de viteze care dă acest cuplu. [< fr. prise]. Vezi definitia »

lumínă (lumíni), s. f. – 1. Claritate, transparență. – 2. Strălucire, splendoare. – 3. Știință, cunoaștere. – 4. Făclie, corp luminos. – 5. Lumînare. – 6. Vedere. – Mr. lumină, lunină. Lat. lumina, pl. lui lūmen (Pușcariu 994; REW 5161; Tiktin). Schimbarea de accent se aplică poate prin confuzia terminației, cu suf. -ină, ca în albină, sulfină, tulpină etc. Candrea-Dens., 1016 și Candrea propune un intermediar lat. *luminina, care nu pare convingător. Sensul de lumină „pupilă”, este aproape general (ALR, I, 19). Der. lumina, vb. (a da lumină; a străluci; a clarifica; a ghida, a sfătui), din sec. XVII, și forma de conjug. pare der. din rom. (după Tiktin și Candrea, din lat. lumināre; după Candrea-Dens., 1017. din lat. *allumināre; conservarea lui i arată și o dependență directă de lumină); luminăciune, s. f. (înv., iluminare; înv., titlu de demnitate; înălțime, alteță); luminat, adj. (iluminat; cult; strălucitor; înv., înalt, calificativ oficial, în sec. XVII-XIX, cînd e vorba de voievod); luminăție, s. f. (înv., înălțime, titlu de demnitate); luminător, adj.(care lucește, care luminează; care iradiază; care clarifică); luminător, s. n. (ferăstruică, lucarnă); luminiș, s. n. (rariște, poiană; spațiu descoperit într-o pădure); luminiță, s. f. (lumină mică; plantă, Oenothera biennis); luminos, adj. (strălucitor, splendid, cult, instruit); luminoasă, s. f. (plantă, Clematis erecta), pe care Scriban îl derivă din rus. lomonos încrucișat cu luminos; strălumina, vb. (a ilumina); străluminat, adj. (mărit, slăvit). Cf. lume, lumînare. Der. neol. ilumina, vb., din fr. iluminer; iluminați(un)e (var. pop. luminație), s. f. (iluminație; sărbătoare nocturnă); înlumina, vb. (a ilumina; a prinde culoare), din fr. enluminer; luminozitate, s. f., din fr. luminosité. – Din rom. provine ngr. λουμίνι „candelă, lumînărică”. Vezi definitia »