MEGIÉȘ, -Ă, megieși, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În evul mediu, în Moldova și în Țara Românească) Țăran liber, stăpân de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran megieș. 2. S. m. și f., adj. (Pop.) Vecin. [Pr.: -gi-eș] – Din scr. medjaš, magh. megyés. Vezi definitia »

PURCELÚȘ, -Ă, purceluși, -e, s. m. și f. Diminutiv al lui purcel; purceluș. – Purcel + suf. -uș. Vezi definitia »

ARBĂNÁȘ, arbănași, s. m. (Înv.) Albanez (1). – Din bg. arbanaš. Vezi definitia »

CONTRAMÁRȘ, contramarșuri, s. m. Marșul pe care îl face o trupă când își schimbă direcția; evoluția unei coloane care își schimbă frontul. – Din fr. contremarche. Vezi definitia »

țărúș (-și), s. m. – Par, prăjină, băț. Origine necunoscută. Apropierea de sl. cerŭ, cf. cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat. terrĕus (Giuglea, Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezintă interes. Apare din sec. XVII. Ar putea fi un der. de la tarac, taraș „par”, dar fonetismul este dificil. Vezi definitia »