desfăcá (-ác, -át), vb. – A dezghioca. – Var. deșfăca. Mr. disvucare. Origine incertă, probabil expresivă. Nu pare posibil să se separe acest cuvînt de contrariul lui înșfăca, de la care poate deriva, ca deschide de la închide sau descălța de la încălța. Totuși, Candrea-Dens., 568 și Candrea propun lat. *disfabicāre; iar Pascu, Beiträge, 16, pleacă de la mr., ceea ce nu explică și care nu este sigur că este același cuvînt. Pentru Scriban, este vorba de o var. de la dehoca. Densusianu, Rom., XXXI, 76, se gîndea la o încrucișare a lui desface cu desghioca. Vezi definitia »

ARANCA, rîu, afl. stg. al Tisei; 104 km pe terit. României. Izv. din C. Aradului, trece prin Sînnicolau Mare și se varsă în Tisa, pe terit. Iugoslaviei, la Pade. Vezi definitia »

GAZIFICÁ vb. tr. a transforma un combustibil lichid sau solid într-un gaz prin vaporizare, sublimare sau reacții chimice. (< fr. gazéifier) Vezi definitia »

ATICA (ATTIKÍ), pen. în SE Greciei mijlocii, între. ins. Eubeea, G. Egina și Corint, despărțită de Pen. Pelopones prin istmul Corint, al cărei principal centru a fost, începînd din antic., orașul Atena. Vezi definitia »

AUTOMISTIFICÁ vb. I. refl. A(-și) înșela propria persoană. [< auto¹- + mistifica]. Vezi definitia »