DOCT, -Ă adj. învățat, savant, erudit. (< fr. docte, lat. doctus) Vezi definitia »

DIRÉCT, -Ă, direcți, -te, adj., s. f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ◊ În linie directă = din tată în fiu, în linie dreaptă de rudenie. 2. S. f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ◊ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ◊ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus. Vezi definitia »

CONSTRÚCT, constructe, s. n. (Livr.) Concept abstract realizat pe baza activității practice intuitive; sistem teoretic ipotetic. – Din engl. construct.. Vezi definitia »

AFÉCT, afecte, s. n. 1. Reacție emoțională, cu desfășurare puternică și relativ de scurtă durată. 2. (În sens larg) Denumirea generică pentru stările sau reacțiile afective. – Din germ. Affekt, lat. affectus. Vezi definitia »

SUBDIALÉCT s.n. Ramificație a unei limbi, intermediară între dialect și grai. [< sub- + dialect]. Vezi definitia »