corlátă¹, corláte, s.f. (reg.) 1. iesle. 2. îngrăditură sau colibă pentru vite. 3. împletitură de formă bombată care se așază pe car când se transportă snopi sau fân; loitre, șuiană. 4. poliță în jurul cuptorului pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici, rapt, tăpșan. 5. parapet, rampă, balustradă. 6. ramă pe care se întinde postavul ca să se usuce. 7. bancă, scaun. 8. scândură de gard; lăturoi, răzlog, țăpușă; gard făcut din aceste scânduri. 9. (la pl.) dependințele casei țărănești. 10. spalier pentru viță de vie. 11. (la pl.) lemnele pe care stă coșul casei. Vezi definitia »

AUTOGÉNĂ, autogene, adj. f. (În expr.) Sudură autogenă = sudură prin topire, efectuată fără material de adaos sau cu material de adaos de compoziție asemănătoare metalelor sudate. [Pr.: a-u-] – După fr. autogène (< gr.). Vezi definitia »

GLOSÍTĂ s. f. inflamație a limbii. (< fr. glossite) Vezi definitia »

prújă², s.f. (înv.) cordică de suman. Vezi definitia »

TAMARÍSCĂ s. f./ tamaríx s. m. arbust cu frunze mărunte și dese, cu flori albe sau roz-violete, care crește pe prundișuri. ◊ cătină. (< germ. Tamariske, lat. tamariscus, tamarix) Vezi definitia »