COMPOZÍȚIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc un compus; structură. ♦ Compus; amestec. 2. Operă artistică, în special muzicală. ♦ Modul de organizare internă a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; arta de a compune muzică potrivit anumitor reguli. ♦ Mod în care a fost compusă o bucată muzicală; structură muzicală. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic și rațional al unei imagini. ♦ Gen de pictură care reprezintă personaje în acțiune. 5. Interpretare a unui rol de către un actor, care prezintă trăsăturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisă a unui elev în care se dezvoltă o temă oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Formă de tipar constituită din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozițiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio]. Vezi definitia »

PSAMOTERAPÍE s.f. Tratament medical cu ajutorul băilor sau al săculețelor cu nisip încălzit. [Gen. -iei. / < fr. psammothérapie, cf. gr. psammos – nisip, therapeia – tratament]. Vezi definitia »

femeie magnifica Vezi definitia »

TRIBOLOGÍE s. f. știința și tehnologia interacțiunii dintre două suprafețe în contact în mișcare relativă. (< fr. tribologie, engl. tribology) Vezi definitia »

INTERCOMUNICÁȚIE s. f. Comunicație între două sau mai multe puncte; conexiune. ♦ Conversație între doi sau mai mulți interlocutori. – Din fr. intercommunication. Vezi definitia »