săndúc (-curi), s. n. – Cufăr, ladă. – Var. sandîc, sînduc, sunduc. Tc. sanduk (Șeineanu, II, 313), cf. ngr. σεντούϰι, bg., sb. sanduk, pol., rus. sanduk. Săndulie, s. f. (lădoi), cuvînt mold. folosit de V. I. Popa, probabil în loc de *sănduclie. Vezi definitia »

neniulúc s.m. (reg.) neniuț, neniuluț (de la „nene”). Vezi definitia »

MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück. Vezi definitia »

chitúc (-ci), s. m. – Butuc, ciot. Bg. kitjuk (Candrea). Însă cuvîntul bg. ar putea proveni din rom.; în acest caz chituc ar fi în locul lui *pituc, adică rezultat al unei contaminări cu pit- „mic” (cf. piti) cu butuc. Vezi definitia »

HAIDÚC, haiduci, s. m. 1. Om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, își părăsea casa și trăia în păduri, singur sau în cete, jefuind pe bogați și ajutând pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., scr. hajduk. Vezi definitia »