STAT¹, state, s. n. 1. Teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat¹; b) care e condus și controlat de stat¹, care aparține statului¹; c) care angajează statul¹, care se referă la stat¹. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea treburilor țării. 2. (La pl., în evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofițeri, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état). Vezi definitia »

DECLASÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Om) decăzut sub raport moral și social. [Cf. fr. déclassé]. Vezi definitia »

țărcălát,¹ țărcăláte, s.n. (înv.) 1. control, verificare. 2. dare, bir adunat de preoți pentru vicar ori protopop. Vezi definitia »

ÎNSPUMEGÁT, -Ă, înspumegați, -te, adj. (Rar) Înspumat. – V. înspumega. Vezi definitia »

SPERIÁT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) speria; sperietură (1). ◊ Loc. adv. A băga (pe cineva) în sperieți (sau în toți sperieții) = a speria a înspăimânta (pe cineva). 2. (În superstiții) Sperietură (2). [Pr.: -ri-at. – Pl.: (m., în loc. vb.) sperieți] – V. speria. Vezi definitia »