PROTOXÍD, protoxizi, s. m. Oxidul cel mai puțin oxigenat al unui element. – Din fr. protoxyde. Vezi definitia »

TIROÍD, -Ă adj. Tiroidian. ◊ Glandă tiroidă (și s.f.) = glandă cu secreție internă așezată pe partea anterioară a laringelui; cartilaj tiroid = cel mai dezvoltat dintre cartilajele laringelui. [Pron. -ro-i-. / < fr. thyroïde, cf. gr. thyra – ușă, eidos – formă]. Vezi definitia »

HIDROCLORÍD s. n. Complex chimic compus dintr-o bază organică (un alcaloid) în combinație cu acid clorhidric (HCl). [Sin.: clorhidrat] (din pref. hidro- + germ. Chlorid = clorură [din clor + suf. -id]) [MW] Vezi definitia »

CETOSTEROID (‹ fr. {i}) s. m. Steroid care conține o grupare cetonică legată de un atom funcțional de carbon (ex. androsteronul). Vezi definitia »

GLENOÍD, -Ă adj. (Despre cavități osoase) În care se articulează un os; glenoidal. [Pron. -no-id, pl. -izi, -ide. / < fr. glénoïde, cf. gr. glene – cavitate mică, eidos – formă]. Vezi definitia »