FRÚNTE, frunți, s. f. 1. (La oameni) Partea superioară a feței, formată din osul frontal, cuprinsă între sprâncene și păr și mărginită lateral de tâmple; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; față, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seamă, ceea ce e de calitate superioară; persoană care se distinge, care se relevă primul (dintre alții). ◊ Loc. adv. În frunte sau (loc. prep.) în fruntea cuiva (sau a ceva) = în față, înainte (față de cineva sau de ceva); fig. în locul întâi, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obținut la începutul unei distilări fracționate. – Lat. frons, -ntis. Vezi definitia »

HIDROSONICITÁTE s. f. Ramură a fizicii care studiază transmiterea energiei prin unde elastice în medii lichide. – Hidro- + sonicitate. Vezi definitia »

văzúte² (pe ~) loc. adv. Vezi definitia »

PTERIGÓTE s.f.pl. Subclasă de insecte superioare, cuprinzând majoritatea insectelor, caracterizate prin prezența aripilor și prin dezvoltarea prin metamorfoză. [Sg. pterigotă. / < fr. ptérygotes, cf. lat. ptérygotus, gr. pterygotos – cu aripi]. Vezi definitia »

ASCOMICÉTE (‹ fr. {i}; {s} gr. askos „burduf” + mykes „ciupercă”) s. f. pl. Clasă de ciuperci saprofite, parazite care trăiesc în simbioză, cu corpul vegetativ format de obicei din filamente; se înmulțește prin spori formați în ască. Unele sînt folositoare (ex. zbîrciogul, drojdia de bere), altele dăunătoate (Sphaerotheca mors-uvae, care provoacă făinarea agrișului și coacăzului). Vezi definitia »