topúz (-ze), s. n. – 1. Măciucă, buzdugan. – 2. Buzdugan bătut cu pietre nestemate, însemn al domnitorilor din Munt. și Mold. – 3. Lovitură la tălpi cu topuzul (1). – 4. Piatra cea mai mare dintre cele cinci cu care se joacă un joc de copii. – Mr. topuze. Tc. topuz (Roesler 577; Șeineanu, II, 364; Lokotsch 2090; Ronzevalle 117), cf. ngr. τοπούζι, alb., bg., sb. topuz. Vezi definitia »

cucuruz, cucuruzi, s.m, fructul porumbului; regionalism utilizat mai ales in zona ardealului. Vezi definitia »

tuturúz, tuturúzi, s.m. (reg.) om prost. Vezi definitia »

obúz, obúzuri, s.n. (înv.) armată, armie. Vezi definitia »

cucurúz (-zi), s. m. – 1. Știulete de porumb. – 2. Porumb. – 3. Con de brad și alte conifere. – 4. Plante (Petasites alba, Petasites officinalis). Origine expresivă. Se poate pleca de la coc, prin intermediul unui pl. colectiv cocuri și cu suf. -ză, ca în paralelismul bob › buburuz(ă), cf. și duduruză. Totuși, este în legătură cu multe cuvinte străine, cf. it. cocoruzzo „vîrf în formă de pară”, salent. cuccuruzzo „grămadă de pietre în formă piramidală”, tarent. cucuruzzë „culme rotunjită”, mil. kokorin „con de brad”, ngr. ϰουϰούρι „grămadă de pămînt”; așa încît Battisti, II, 997, propune pentru toate aceste cuvinte o bază mediteraniană cuccur, colectivă. Este mai curînd vorba de tot atîtea cuvinte expresive, produse de aceleași intenții și cu aceleași mijloace fonetice. Apare și în bg. kukuruz, sb. kukurùz, rut. kukurudz, rus. kykyryza, mag. kukuricza, săs. kukeruse, care trebuie să provină toate din rom., țig. kukorica (din mag.). Nu se poate explica prin sl. (Miklosich, Türk. Elem., Nachtrag, I, 64; Berneker 640; Vasmer 686; cf. opinia contrară a lui Mladenov); astfel încît nu este probabilă der. din rom., pe baza sl. (Miklosich, Fremdw., 103; Cihac, II, 86; cf. DAR; Conev 75). Miklosich, Türk. Elem., I, 334, propusese o origine tc., neverosimilă. Vezi definitia »