GRĂSÚȚ, -Ă, grăsuți, -e, adj. Diminutiv al lui gras (I 1); dolofan, durduliu, grăsun. – Gras + suf. -uț. Vezi definitia »

ȘOIMULÉȚ, șoimuleți, s. m. Diminutiv al lui șoim; șoimișor, șoimulean, șoimușor. – Șoim + suf. -uleț. Vezi definitia »

moț (moáțe), s. n. – Vîrf, smoc, panaș. – Var. (pl.) moțuri. Creație expresivă, pusă în legătură cu mot-, ca boț față de bot. Intenția expresivă pare să fie cea de „obiect care se balansează”, cf. moțăi, bîț, fîț. I s-a atribuit o origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32), sau din sl. motŭ „smoc” (Tiktin; Byck-Graur; după această ipoteză, ț s-ar explica prin pl. moți, care nu apare). Der. moța, vb. (a da formă de vîrf); moțat, adj. (cu moț; încrezut, fudul); moțoc, s. n. (vîrf, conci, nod de păr); moțochină, s. f. (vîrf; nod; umflătură, tumoare); moțăi, vb. (a da din cap, a mișca din cap; a dormita), a cărui relație cu moț apare evident (Tiktin; Candrea); moțăială, s. f. (dormitare, balansare; toropeală, somnolență); moțăilă, s. m. (somnoros); moțăitură, s. f. (picoteală); muțuțui, s. m. (Banat, creștet, vîrf); muțuțuiat, adj. (Banat, clonțos, țuguiat). – Din rom. provine bg. moc (Capidan, Raporturile, 227). – Cf. mot-. Vezi definitia »

jbranț s.n. (reg.) legătură. Vezi definitia »

ZIMȚ², zimți, s. m. (Reg., numai la pl.) Tindeche. [și DLRLC] Vezi definitia »