LIÉRNĂ s. f. (constr.) piesă de lemn sau bară metalică, element de legătură; nervură de piatră la cheia arcelor. (< fr. lierne) Vezi definitia »

fă interj. – Formulă generică de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, făi. Origine incertă. După Pușcariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR și Scriban, ar fi abreviere de la fată, prin analogie cu mă. Pare mai probabilă der. de la fie, dialectal fiiă, cf. forma înv. fă-sa „fie-sa” citată de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai puțin probabilă. Cuvînt cunoscut în Munt., Mold. și Bucov. (ALR, I, 199); în Mold. mai ales fa. Curent la țară, se consideră vulgarism în limba literară. Vezi definitia »

ALDEHÍDĂ, aldehide, s. f. Substanță organică obținută prin oxidarea moderată a unor alcooli, folosită în industria farmaceutică. ◊ Aldehidă formică = formol. – Fr. aldéhyde. Vezi definitia »

SEMIVOCÁLĂ, semivocale, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semiconsoană. – Semi- + vocală (după fr. semi-voyelle). Vezi definitia »

METALOTÉCĂ s. f. muzeu de zăcăminte minerale. ◊ colecție de obiecte metalice. (< it. metalloteca) Vezi definitia »