descînta (-t, -át), vb. – 1. A face farmece, a înșira formule magice. – 2. A seduce cu vorbe, a ademeni. – 3. A plictisi, a deranja cu discursuri. – Mr. discîntu, discîntare, megl. discǫnt. Lat. *dĭscantāre (Pușcariu 508; Candrea-Dens., 356; Tiktin; Candrea); cf. friul. diskanta și, pentru semantism, fr. enchanter, sp. encantar. – Der. descîntat, s. n. (vrajă, farmec, magie); descîntător, s. m. (vrăjitor); descîntătoare, s. f. (vrăjitoare); descîntătură, s. f. (vrajă, farmec); descîntec, s. n. (formulă magică, cîntec ce are puteri magice). Cf. cînta. Vezi definitia »

RECEPTÁ vb. I. tr. A prinde, a capta; a recepționa (unde sonore, luminoase etc.). [< receptor]. Vezi definitia »

violenta verbala Vezi definitia »

SURESCITÁ vb. I. tr. A excita, a irita peste măsură; a întărâta, a ațâța. [P.i. surescít, var. surexcita vb. I.. / < fr. surexciter]. Vezi definitia »

LUFTÁ vb. I. intr. (Sport) A lovi cu piciorul în gol; a comite un luft (2). [Cf. germ. Luft – aer]. Vezi definitia »