cortól, cortoále, s.n. (reg.) 1. curățitul pietrișului din mină. 2. schimbarea minerilor de la un loc la altul. Vezi definitia »

SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.; în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; crezul. [Acc. și: símbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol. Vezi definitia »

CONDISCÍPOL s. m. coleg de studiu, de învățătură. (< fr. condisciple, lat. condiscipulus) Vezi definitia »

TIMÓL, (2) timoluri, s. n. 1. Compus organic din clasa fenolilor, care se găsește în unele uleiuri eterice sau se prepară pe cale sintetică, fiind folosit în special ca medicament. 2. (Med.) Probă de laborator pentru verificarea funcțiilor ficatului. – Din fr. thymol. Vezi definitia »

ocól (ocóluri), s. n. – 1. Circuit, contur, circumferință. – 2. Loc îngrădit, țarc de vite. – 3. Înconjur, întorsătură. – 4. Strîngere în turmă a vitelor. – 5. Deviație, digresiune. – 6. District judiciar. – 7. Tribunal pentru prima instanță. Sl. okolu „cerc”, din kola „roată”, cf. colb, colac (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 224; Conev 70), cf. bg. okol, mag. akol. – Der. ocoli, vb. (a da ocol, a înconjura; a se abate; a se suci; a împrejmui; a evita); din sl. okoliti, ukoliti; ocolaș, s. m. (înv., șef administrativ al unui district judiciar); ocoliș, s. n. (deviere, abatere), cf. sb., cr. okoliš „cerc”; ocolitor, adj. (care se abate de la ceva); ocolitură, s. f. (deviație); ocolnică, s. f. (înv., hotărnicie); ocoleală, s. f. (deviere). Vezi definitia »