urcá (-c, át), vb. – 1. A sui, a se cățăra. – 2. A se ridica. – 3. A se mări, a crește. – 4. (Refl.) A însuma. Origine incertă. Pare un lat. *orĭcāre ‹ ǒrior (Pușcariu 1824; Tiktin; REW 6098; Candrea; Rosetti, I, 172), sau mai puțin probabil de la ora „margine” (Tiktin) sau din gr. ὄρος „munte” (Pascu, Etimologii, 49; Pascu, Beiträge, 11); dar cf. aburca. O confirmare a etimonului s-ar putea găsi în lat. *ortĭāre ‹ ǒrtus, deja afirmată de Cipriani, Rom., XXXI, 587-90). Der. din sb., cr. nukati „a excita” (Candrea, II, 440) nu este probabilă. – Der. urcat, s. n. (suit); urcător, adj. (care urcă, ascendent); urcuș, s. n. (drum, loc în pantă, repeziș). Vezi definitia »

SULTĂNÍCA s. f. art. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Sultana (n. pr.) + suf. -ică. Vezi definitia »

VITRIFICÁ vb. tr. a modifica structura unei substanțe prin încălzire la o temperatură înaltă, încât să devină compactă și cu luciu sticlos; a vitrifia. (< fr. vitrifier, lat. vitrificare) Vezi definitia »

tica-táca interj. (pop.) încet-încet. Vezi definitia »

DEZIMPLICÁ vb. tr. a scoate (pe cineva) din cauză. (< dez- + implica) Vezi definitia »