Definita cuvantului fugă
fúgă (fúgi), s. f. – 1. Alergare, goană. – 2. Cursă. – 3. Părăsire grabnică, evadare. – 4. (Adv.) Iute, rapid, în goană. – Mr., megl. fugă, istr. fuge. Lat. fŭga (Pușcariu 663; Candrea-Dens., 667; REW 3548; DAR), cf. it., cat., sp., port. fuga. – Der. fuga, vb. (Trans. de Vest, a alunga), care ar putea reproduce și lat. fugare (DAR), cf. mr. fugare, sp. fugar; fugaci, adj. (iute la fugă, rapid), care poate reprezenta și lat. fŭgācem (Candrea-Dens., 688; DAR; cf. împotrivă Graur, BL, II, 10), dar care este mai curînd un der. cu suf. -aci, ca trăgaci, stîngaci, etc.; fugar, adj. (fugitiv); fugar, s. m. (fugit, evadat; armăsar; potîrniche albă, Tetrao lagopus); fugarnic, adj. (fugitiv), creație poetică și artificială); fugaș, s. m. (fugitiv); fugăreț, adj. (iute la fugă), prin transpunere a fr. fougueux, înv.; fugos, adj. (iute la fugă); fugău, s. m. (potîrniche albă, Tetrao lagopus; varietate de țînțar, Hydrometra paladum), cu suf. -ău (după ipoteza puțin probabilă a lui Drăganu, Dacor., V, 362, din încrucișarea lui fugi cu mag. fogoly „prizonier”). Cf. fugi.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu fugă
ȚIGARÉTĂ s. f. 1. țigară. 2. tub mic de chihlimbar, de os etc. în care se introduce țigara spre a fi fumată; țigaret. (< germ. Zigarette) Vezi definitia »
PARTENOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Reproducere la unele specii de animale inferioare (albine etc.)sexuate prin ouă nefecundate. [< fr. parthénogenèse, cf. gr. parthenos – fecioară, genesis – generație]. Vezi definitia »
VEZÍCĂ s. f. 1. (anat.) organ cavitar care colectează temporar unele produse de excreție sau secreție; bășică. ♦ ~ biliară = rezervor temporar al bilei în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului; colecist; ~ ombilicală = sac vitelin. 2. (biol.) ~ înotătoare = organ plin cu gaze, caracteristic peștilor osoși, care determină ridicarea și coborârea peștelui în apă. (< lat. vesica) Vezi definitia »
SUBCONȘTIÉNȚĂ s. f. stare de conștiință obscură sau de semiconștiință. (< fr. subconscience) Vezi definitia »
MAXÍLĂ s. f. 1. maxilar superior. 2. piesă chitinoasă din armătura bucală a insectelor, deasupra buzei inferioare. (< fr. maxille, lat. maxilla) Vezi definitia »