Definita cuvantului genune
genúne (genúni), s. f. – 1. (Înv.) Mare. – 2. Ochi de apă liniștită, alinătură. 3. Prăpastie. – 4. (Înv.) Mulțime, puzderie. – Var. genună, gerune, (înv.) gerure, (înv.) geroe. Lat. caerŭla „mare, albastrul mării” (var. geroe se explică prin var. lat. caerŭlea). Sensul 2 provine de la culoarea caracteristică, albastră-verzuie, a alinăturilor, cf. lat. caerulea fons; sensul 4 este o metaforă, ca în mare. Rezultatul normal, gerure, a fost disimilat în gerune, care se mai aude încă în Trans. de Nord; genune se datorează unei asimilări sau, mai curînd, unui fals de-rotacism. Apare de la primele texte din sec. XVI și a fost reactualizat poetic de Eminescu. – După Cihac, II, 580, din lat. tîrzie gehenna, ipoteză puțin probabilă. Candrea-Dens., 924, propunea lat. *gironem „vîrtej”, cf. REW 3938 și DAR; Rosetti, Rhotacisme, 20. După Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, II, 201, ar fi cuvînt dacic.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu genune
SUBPRESIÚNE s. f. 1. presiune mai joasă decât o presiune considerată normală. 2. (constr.) împingere bruscă a pământului în lucrări de consolidare. (după fr. sous-pression) Vezi definitia »
DIVIZIÚNE s. f. 1. împărțire; separare, divizare. ♦ ă muncii = împărțire a unui proces de producție în mai multe operații specializate. 2. operație logică de împărțire a genului în speciile sale. 3. (biol.) ~ celulară = mod de înmulțire a celulelor prin mitoză și meioză. 4. parte, fragment, fracțiune. ◊ linioară pe o scară funcțională sau pe cadranul unui instrument de măsură; intervalul sau valoarea intervalului dintre două astfel de linioare. (< fr. divizion, lat. divisio) Vezi definitia »
OBVERSIÚNE, obversiuni, s. f. Operație logică prin care dintr-o judecată, prin schimbarea calității și înlocuirea predicatului cu contradictoriul său, obținem o nouă judecată echivalentă cu prima. [Pr.: -si-u-] – Din fr. obversion. Vezi definitia »
porc de câine expr. ticălos, nemernic, nelegiuit. Vezi definitia »
EXORTAȚIÚNE s.f. v. exortație. Vezi definitia »