Definita cuvantului graniță
grániță (gránițe), s. f. – Frontieră, hotar. – Mr. graniță. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) granica (Miklosich, Slaw. Elem., 18; Miklosich, Lexicon, 142; cf. Gáldi, Dict., 177). – Der. grănicer, s. m. (paznic de frontieră); grăniceresc, adj. (propriu grănicerilor).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu graniță
CITADÉLĂ, citadele, s. f. (Adesea fig.) 1. Mică fortăreață situată în incinta unei cetăți, a unui oraș, care servea ca rezistență și ca ultim refugiu al celor asediați. ♦ P. gener. Oraș (întărit). 2. Fortăreață, castel, cetate ridicată în afara zidurilor unui oraș, care servea ca post avansat pentru apărarea acestuia. – Din fr. citadelle, it. cittadella. Vezi definitia »
ORIENTALÍSTICĂ s. f. grup de discipline care studiază istoria, limbile și cultura popoarelor orientale. (< germ. Orientalistik) Vezi definitia »
BĂCÍȚĂ, băcițe, s. f. Femeie care conduce o stână; soția baciului. – Din baci + suf. -iță. Vezi definitia »
PÁLĂ5, pale, s. f. Bucată de pânză dreptunghiulară pe care și-o puneau peste rochie femeile romane. – Din lat. palla. Vezi definitia »
TRÁSĂ s.f. 1. Urmă, semn. 2. (Tehn.) Diagramă a mersului unui tren. [< fr. trace]. Vezi definitia »