țărúș (-și), s. m. – Par, prăjină, băț. Origine necunoscută. Apropierea de sl. cerŭ, cf. cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat. terrĕus (Giuglea, Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezintă interes. Apare din sec. XVII. Ar putea fi un der. de la tarac, taraș „par”, dar fonetismul este dificil. Vezi definitia »

râtáș, râtáșuri, s.n. (reg.) teren desțelenit, laz. Vezi definitia »

BALAOÁCHEȘ, -Ă, balaoacheși, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Glumeț sau ir.) (Om) negricios, oacheș. 2. S. m. și f. (Depr.) Epitet dat unui țigan. – Bălai + oacheș. Vezi definitia »

pirgăuáș, pirgăuáșe, s.n. (reg.) clopoțel mic. Vezi definitia »

ciriúș, ciriúșe, s.n. (reg.) loc lung cu gheață pe care se dau copiii iarna; dădăuș, ghețuș, glenci, cicioancă, săniuș, derdeluș. Vezi definitia »