Definita cuvantului humă
húmă (húme), s. f. – Argilă întrebuințată la spoitul caselor. Ngr. χῶμα (Miklosich, Vokal., III, 6; Roesler 571; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin), poate în parte prin intermediul bg. huma (DAR; Candrea), deși această ipoteză nu este necesară, și nici cu totul convingătoare (după Conev 42, cuvîntul rom. ar proveni din bg. glina, ceea ce nu este posibil). Cf. mr. umă, pe care Pușcariu 1793 îl derivă direct din lat. humus, megl. umă care, după Capidan 314, provine din bg. – Der. humos, adj. (argilos; lipicios); humărie, s. f. (teren argilos, loc de unde se scoate humă); humui, vb. (a spoi cu humă); humoaie, s. f. (Mold., humă de spoit); humu(l)tui, vb. (a transplanta răsaduri).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu humă
FAȚÉTĂ s. f. 1. fiecare dintre fețele mici ale unui poliedru; fiecare dintre fețele unei pietre prețioase. 2. ~ de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. ochi de ĕ = ochi compus al insectelor. 4. (poligr.) placă de fontă pentru fixarea plăcilor de stereotipie. (< fr. facette) Vezi definitia »
prágilă1, prăgili, s.f. (reg.) plavie (v.). Vezi definitia »
ENCEFALOGRÁMĂ s.f. (Med.) Imagine radiografică a encefalului. [< fr. encéphalogramme]. Vezi definitia »
AMIDÚRĂ, amiduri, s. f. Compus chimic obținut din amoniac prin substituirea unui atom de hidrogen cu un metal. – Din fr. amidure. Vezi definitia »
HEPATOTOXÍNĂ s. f. toxină cu efect nociv asupra ficatului. (< fr. hépatotoxine) Vezi definitia »