OLÁC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (Înv.) 1. S. m. Curier special (călare) care ducea vești sau corespondență în țară și peste hotare; sol, ștafetă, mesager. ◊ Lipcan de olac = curier poștal călare. 2. S. n. Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență, folosit înainte de introducerea căilor ferate; poștă. ♦ Căruță de poștă; poștalion, diligență. ◊ Cal de olac = a) cal de poștalion; b) fig. om sau cal pus să muncească peste măsură; c) cal datorat de săteni trimișilor domnești în țară (ca prestație temporară, în sec. XV-XVIII). ◊ De olac = a) loc. adj. care aparține poștei sau poștalionului, folosit pentru transportul călătorilor și al corespondenței; b) loc. adj. și adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak. Vezi definitia »

pilác, piláce, s.n. (reg.) bici cu coadă scurtă; pil. Vezi definitia »

CAIÁC s.n. 1. Ambarcație de sport ascuțită la capete și condusă cu padele. ◊ Caiac canoe = ambarcație sportivă cu mai multe posturi de vâslit. ♦ Ramură sportivă practicată cu această ambarcație. 2. Barcă de pescuit, originară din Groenlanda, făcută din piei de focă. [Pron. ca-iac, pl. -ce, -curi. / cf. fr. kayak < cuv. eschimos]. Vezi definitia »

crac (cráci), s. m. – 1. Picior. – 2. Picior de compas. – 3. Picior, braț la diverse instrumente. – 4. Creangă. – 5. Braț de rîu. – 6. Ramificație a unui lanț muntos. – 7. Piesă care leagă furgonul de avantren. Bg. krak „picior” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 79; Conev 50, 89), sb. krak, pol. krok. – Der. cracă, s. f. (ramură, creangă; corn de animal). DAR declară că relația etimologică a lui crac cu cracă nu este clară, ceea ce este poate prea subtil, avînd în vedere identitatea de sensuri, rut. krak „ramură” și folosirea comună în toate limbile a noțiunii de „picior” în locul celei de „tulpină”. – Der. crăcui, s. n. (picior de pasăre); crăcel, s. m. (plante, Plantago lanceolata, Cerastium cerastoides); crachiță, s. f. (cracă bifurcată cu care se culeg fructele mari); cracoș, adj. (cu picioarele desfăcute; cu picioarele curbate); crăcoiat, adj. (cu picioarele curbate); crăcărie, s. f. (morman de crengi; mulțime de crengi); crăcos, adj. (frunzos, stufos); crăcuros, adj. (frunzos); crăcan, s. m. (picior; om cu picioare lungi; Arg., pantaloni), cf. sb. krakan „cu picioare lungi”; crăcană, s. f. (ramură bifurcată, folosită ca prăjină, sprijin, proptea etc.; sapă cu două vîrfuri; corn de plug; fiecare dintre cele două vîrfuri ale suveicii; ac de împănat; mai pentru pavaj; trepied; furcă; varietate de struguri), pe care DAR îl leagă în mod curios de fr. carcan; crăcănel, s. m. (cu picioarele curbate); crăcăna, vb. (a desface picioarele; a întinde; a propti crengile cu furci); crăcănos, adj. (rămuros); crăci, vb. (a desface picioarele; a propti crengile cu furci; a despărți, a despica), pentru a cărui răspîndire generală cf. ALR, II, 67. Vezi definitia »

cotác² s.n. sg. (reg.) pismă, pricină, pică. Vezi definitia »