Definita cuvantului împrumut
împrumút adv. – În calitate de împrumut. Lat. promutuum (Diez, I, 235; Pușcariu 794; Candrea-Dens., 826; Cipariu, Gram., 368; REW 4319; DAR). Compunerea cu în- este firească în formații adv., cf. împrejur, împreună, etc. – Der. împrumut (var. înv. împrumută), s. n. (faptul de a da cuiva sau de a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit), var. direct din lat. promutua; împrumuta (mr. mprumutare), vb. (a cere împrumuta; a da cu împrumut; a imita, a reproduce), care de asemenea ar putea reprezenta direct un lat. *impromutuāre (Pușcariu 794; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., I, 386), cf. it. improntare (mil. imprümeda), fr. emprunter; împrumutătură, s. f. (împrumut); împrumător, adj. (persoană care împrumută).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu împrumut
CONȚINÚT s.n. 1. Ceea ce încape într-un spațiu limitat, într-un recipient. 2. Categorie filozofică care desemnează baza materială ce condiționează existența și schimbarea unui obiect, ansamblul interacțiunilor diferitelor componente și proprietăți reprezentând funcții esențiale pentru obiectul respectiv. ♦ Totalitatea notelor esențiale ale unei noțiuni. 3. Noțiune desemnând lumea reprezentată, metamorfozată prin prisma scriitorului, semnificațiile, mesajul unei opere de artă; fond, cuprins; semnificație. 4. tablă de materii; sumar. [< conține, după fr. contenu]. Vezi definitia »
ghermesút (ghermesúturi), s. n. – Țesătură fină, voal. – Var. ghermesit. Tc. germsud (Șeineanu, II, 80; Lokotsch 684). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »
ACÚT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit2, subțire. – Din lat. acutus, it. acuto. Vezi definitia »
SPELEONAÚT, -Ă s. m. f. explorator care face experiențe științifice prin rămânerea prelungită în grotele subterane. (< fr. spéléonaute) Vezi definitia »
CODEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel care este deținut împreună cu alții în același loc. [După fr. codétenu]. Vezi definitia »