vătúi¹ (pop.) s. m., pl. vătúi, art. vătúii Vezi definitia »

locuí (locuiésc, locuít), vb. – A trăi, a avea reședința. – Var. lăcui. Mag. lakni (Cihac, II, 511; Tiktin; Gáldi, Dict., 93). Rezultatul normal, lăcui, azi înv., a fost apropiat de loc. Cf. sl. lakuvati, care apare numai în acte de provenință română, și în bg. din Trans. lakuva (Miklosich, Bulg., 126). Der. locaș (var. lăcaș), s. n. (locuință), din mag. lakás; locuință, s. f. (casă de locuit), cu suf. -ință; locuitor, s. m.; conlocui, vb. (a trăi împreună), format după fr. cohabiter; conlocuitor, adj., cuvînt forțat de regimul comunist. Vezi definitia »

SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec. Vezi definitia »

țărnuí, țărnuiésc, vb. IV (reg.) 1. a se face țărână; a se sfărma. 2. a prăși. Vezi definitia »

PRUBULUÍ vb. IV v. probălui. Vezi definitia »