FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă1. ◊ Expr. A vărsa fiere, se zice despre o persoană plină de necaz, de ciudă, de mânie (care se manifestă cu violență). ♦ Fig. Amărăciune, supărare, necaz. 2. (Și în sintagma bășica fierii) Vezicula biliară. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necăjit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamântului = a) plantă erbacee medicinală cu flori roșietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunză (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbuști tropicali și mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari și flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă (Aloë succotrina). – Lat. *fele (= fel). Vezi definitia »

STOPÁRE s.f. Acțiunea de a stopa¹ și rezultatul ei; oprire. [< stopa]. Vezi definitia »

CROMATÁRE s. f. Operație de acoperire a unor obiecte metalice cu o peliculă subțire, rezistentă la coroziune, compusă din cromați¹. – Din cromat¹. Vezi definitia »

ICNÍRE, icniri, s. f. Acțiunea de a icni și rezultatul ei; geamăt scurt. – V. icni. Vezi definitia »

LANGOÁRE s.f. (Rar) Privire galeșă și tristă. ♦ Apatie, moleșeală. [Cf. fr. langueur, it. languore]. Vezi definitia »