Definita cuvantului irumpe
irúmpe (irúmp, irúmpt), vb. – A ieși la iveală dintr-o dată, a năvăli. Lat. irrumpe (sec. XIX), adaptat la conjugarea lui ru(m)pe. Part. nu se folosește. – Der. irupți(un)e, s. f., din fr. irruption.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu irumpe
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. (Despe lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe, etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe). Vezi definitia »
óptâșpe (= optsprezece) num. card. Vezi definitia »
șárpe (șérpi), s. m. – Reptilă tîrîtoare cu corpul cilindric. – Var. Mold. șerpe. Mr. șarpe, megl. șarpi, istr. șǫrpe. Lat. sĕrpes în loc de sĕrpens (Diez, I, 380; Pușcariu 1527; REW 7855), cf. it., port. serpe.Der. șerpoaică (var. șerpoaie), s. f. (femela șarpelui; harpie, femeie perfică); șerpamă, s. f. (Banat, mulțime de șerpi); șerpar, s. m. (anghilă, Cobitis fossilis; varietate de acvilă, Circaetus gallicus); șerpar, s. n. (brîu lat de piele); șerpesc, adj. (de șarpe); șerpește, adv. (ca șerpii); șerpiu, adj. (de șarpe); șerpînță, s. f. (gențiană, Gentiana cruciata); pe care Pușcariu 1583 și REW 7856 îl derivă de la un lat. *sĕrpentia; șerpariță, s. f. (plantă, Polygala vulgaris); șerpos, adj. (de șarpe); șerpui, vb. (a merge ca șarpele); șerpuitor, adj. (care șerpuiește); șerpuitură, s. f. (sinuozitate). – Der. neol. serpentin, adj.; serpentină, s. f., din fr. Vezi definitia »
CAPE [kéip] (KAAP), prov. în SV Rep. Africa de Sud; 641,4 mii km2 (inclusiv terit. Walvis Bay din Namibia); 5,1 mil. loc. (1985). Centrul ad-tiv: Cape Town. Expl. forestiere și de min. de fier, nichel, azbest, mangan, cupru, diamante, min. radioactive, fosforite. Grîu, porumb, tutun, citrice; bananieri și ananas; viticultură; pomicultură. Creșterea animalelor. Vezi definitia »
PRICÉPE, pricép, vb. III. 1. Tranz. A înțelege, a pătrunde ceva cu mintea. ♦ Refl. (Reg.) A se dumeri, a se lămuri (asupra unui lucru). 2. Refl. A avea cunoștințe într-o materie, într-un domeniu; a dovedi iscusință, îndemânare, experiență într-o acțiune, într-o situație; a fi capabil, în stare să facă ceva. – Lat. percipere. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z