scoábă (-be), s. f. – 1. Nișă, firidă. – 2. Adîncitură, zănoagă. – 3. Daltă, cosor. – 4. Gură de broască la ușă, belciug, parte de broască în care intră zăvorul. – 5. Cîrlig, crampon. – 6. (Arg.) Brici de bărbierit. Sl. skoba (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 332; Conev 63), cf. bg. skob, sb., slov., rus. skoba, mag. szkaba. – Der. scobi, vb. (a găuri, a săpa; a goli, a curăța; a decolta; a grava, a sculpta; refl., a-și curăța nările, dinții, urechile; refl., a se scărpina în cap); scobitoare, s. f. (bețișor de scobit în dinți; Arg., baston; bețișor de curățat pipa); scobitură, s. f. (gaură); scobîrli (var. Banat scorbeli), vb. (a scurma, a scormoni); scob, s. n. (canal prin care trece măcinișul), probabil prin confuzie cu scos. Cf. scofală. Vezi definitia »

TREBĂLUIÁLĂ, trebăluieli, s. f. Muncă măruntă, de alergătură pe lângă gospodărie. – Trebălui + suf. -eală. Vezi definitia »

TELOFÁZĂ s.f. (Biol.) Ultima fază a mitozei, în care se formează nucleul și noua membrană. [< fr. télophase]. Vezi definitia »

AVANCÁLĂ s. f. (mar.) parte a calei cufundată în apă. (< avan- + cală¹) Vezi definitia »

SILVICULTÚRĂ s.f. Știință care studiază cultura, amenajarea și exploatarea pădurilor. [< fr. sylviculture, cf. lat. silva – pădure, cultura – cultură]. Vezi definitia »