Definita cuvantului noime
NOÍME, noimi, s. f. A noua parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. [Pr.: no-i-] – Nouă + suf. -ime.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu noime
ȚIGĂNÍME s. f. Țigănie (1). – Țigan + suf. -ime. Vezi definitia »
VITEJÍME, vitejimi, s. f. (Rar) Mulțime de viteji. – Din viteaz2 + suf. -ime. Vezi definitia »
/some_inexistent_file_with_long_name Vezi definitia »
núme (núme), s. n. – 1. Denumire. – 2. Faimă, reputație. – Mr. numă, megl. numi, istr. lume. Lat. nōmĕn (Pușcariu 1206; Candrea-Dens., 1558), cf. it. port. nome, fr., cat. nom, sp. nombre. Der. este cam neregulată, făcută pe baza nominativului, ca și în alte idiomuri romanice (cf. totuși sard. lumene) și cu un schimb o › u care se explică în general prin influența lui număr. Mai curînd e vorba de o confuzie deja în lat., între nōmĕn „nume” și nūmĕn „voință divină”, cf. în nume de bine „sub auspicii bune”, unde nume pare să reprezinte lat. nūmĕn. Der. anume, adv. (adică, după nume; în detaliu; intenționat, înadins); anumit, adj. (cert, determinat), formație neologică; numi, vb. (a chema, a pune nume; a desemna); numire, s. f. (desemnare); numitoare, s. f. (înv., nominativ); numitor, s. m. (mat.); denumi, vb. (a pune nume), după fr. dènomer; supranume, s. n. (poreclă), după fr. surnom; supranumi, vb. (a porecli), din fr. surnommer. – Cf. pronume. Vezi definitia »
fruntășíme s.f. (înv.) totalitatea fruntașilor. Vezi definitia »