Definita cuvantului jude
júde (júzi), s. m. – 1. În vechea organizare socială, judecător municipal care îndeplinea uneori și funcția de primar cu puteri limitate. Apare în Moldova, cu acest nume, din 1409; funcția sa era pe viață și se transmitea. – 2. În Munt., în sec. XVII, om liber. – 3. În textele religioase, domn, domnitor. – 4. Judecător, magistrat. – 5. (Trans.) Primar. – 6. Conducător, căpetenie a unei companii sau a unei bresle. – Var. judec. Lat. iūdex (Pușcariu 913; Candrea-Dens., 908; REW 4599; DAR), cf. alb. dzük, it. giudice, prov., cat. jutge, fr. juge, sp. juez, port. juiz. Pl. vechi era judeci, din lat. iudices (cf. cap-capete, om-oameni), de unde s-a refăcut sing. analogic judec. Primele 3 sensuri sînt înv. – Der. judeceasă, s. f. (Trans., nevastă de primar); judeci, vb. (înv., a elibera); judecie, s. f. (înv., libertate; înv., funcție de judecător; înv., judecătorie). – Cf. județ, judeca.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu jude
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei. part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). Vezi definitia »
de conj. – 1. Și (funcție copulativă): abia au scăpat puținei de au fugit (Neculce). – 2. Pentru (funcție consecutivă): fu trimis de liniști tulburările (Bălcescu); se uscase de se făcuse cîrlig (Ispirescu). – 3. Dacă (funcție condițională): de nu era bărbatu-meu, puteai să mori (Alecsandri). Este neîndoios cuvînt identic cu prep. de. Funcția copulativă coincide cu uzul lui de relativ (15 și 16); iar funcția consecutivă coicide cu uzul lui de 7 anterior. Totuși, se consideră adesea că este vorba de un cuvînt diferit; după Cihac, II, 92, ar deriva de la conj. sl. de, rus. de „pentru că”, slov. de „pentru ca”; iar Tiktin se gîndește la alb. the „și”. Vezi definitia »
HELIÁDE s.f.pl. (Mit.) Nume dat fiicelor lui Helios, care, plângând pe fratele lor Faeton, ucis de trăsnetul lui Zeus, s-ar fi metamorfozat în plopi. [< gr. heliades]. Vezi definitia »
DIVÍDE vb. tr., refl. a (se) împărți, a (se) fragmenta, a (se) diviza. (< lat. dividere) Vezi definitia »
De a produce o infractiune cu intentie si se genereaza in ceva mult mai grav (nedorit).
Exp. Lovirea unei persoane fara a avea intentia de a o ucide, dar totusi se intimpla lucrul acela din diferite motive. Vezi definitia »