baș s. m. – 1. Capăt, extremitate. – 2. Căpetenie, conducător. Tc. baș (Șeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent. Intră în compunerea unui număr de funcții și îndeletniciri de origine orientală, pentru a desemna căpetenia breslei sau pe cel dintîi din categoria lui: baș-beșleagă, șef de poliție; baș-ciohodar, cămăraș etc. Vezi definitia »

făcláș, făcláși, s.m. (reg., înv.) purtător de faclă (v.); făcliaș. Vezi definitia »

hogáș, hogáșuri, s.n. (reg.) 1. adâncitură pe un drum îngust; făgaș. 2. vâlcea, vâgăună mică. 3. șanț săpat. 4. crestătură în lemn. 5. petec de pământ, hătaș. Vezi definitia »

TÂRÂÍȘ² s. n. Târâire, târâș². ◊ Loc. adv. De-a târâișul = târându-se pe jos. – Din târâi + suf. -iș. Vezi definitia »

vecináș, vecináși, s.m. (înv.) vecin, șerb. Vezi definitia »