séci (-iuri), s. n. – Teren despădurit. Sl. sĕčĭ (Cihac, II, 336; Conev 41), de la sĕšti, sĕką „a tăia”, cf. sb. seč(a). Der. seciui, vb. (a defrișa); sișcă (var. secică), s. f. (păiș, paie mărunte; satîr de mărunțit paie); în Mold., din sl. sĕčka. Vezi definitia »

holomocí, holomocésc, vb. IV (reg.) a încurca, a gomoloți, a gomolozi. Vezi definitia »

pocíci s.m. (reg.) un fel de burete veninos, asemănător hribului. Vezi definitia »

TĂLMÁCI, -CE, tălmaci, -ce, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. [Var.: tâlmáci, -ce s. m. și f.] – Din sl. tlumaci. Vezi definitia »

TĂBLĂCÍ, tăblăcesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate și lustru pieii argăsite, întinzând-o în toate direcțiile. – Et. nec. Vezi definitia »