HITÍT, -Ă, hitiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o populație de limbă indo-europeană care a pătruns în mileniul al II-lea a. Cr. în Asia Mică. 2. Adj. Care aparține hitiților (1), privitor la hitiți. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de hitiți. – Din fr. hittite. Vezi definitia »

CÓCKPIT s.n. (Mar.) Spațiu neacoperit pe punte, amenajat cu banchete pentru călători sau pentru echipaj. [Pl. -te, -turi, var. cocpit s.n. / < engl. cockpit]. Vezi definitia »

DÉBIT² s. n. 1. datorie pe care o are cel creditat. 2. cont asupra a ceea ce s-a împrumutat sau s-a furnizat cuiva; evidența contabilă a acestui cont. (< it. debito, lat. debitum, fr. débit) Vezi definitia »

CHEFNÍT, chefnituri, s. n. (Rar) Faptul de a chefni; lătrat scurt, repetat, agitat, țăhnit. – V. chefni. Vezi definitia »

pământít, -ă, adj. (reg.) 1. pământiu, palid. 2. nevoiaș, sărman, prăpădit. Vezi definitia »